Bucile lui Boc

Am scris şi am vorbit de multe ori despre nesimţirea ce se insinuează din ce în ce mai pregnant în unele autointitulate mijloace media. De la poze ce frizează decenţa, la texte ce expun tembelismul creator al celor ce şi-au definitivat studiile şi şi-au însuşit bunul simţ prin trocile pline de lături ale porcilor deghizaţi în noua clasă trendy a societăţii româneşti, toate se revarsă pe mass media. Curve mai mult sau mai puţin penale, cu dotările siliconate şi (ne)acoperite cu şnururi ce le petrec bucile expuse la ore de maximă audienţă, peşti deghizaţi în aşazişi realizatori tv, vipuri ce şi-au pierdut primii şapte ani din viaţă pe tarabele şi prin zoaiele suburbanului, cu toţii, fac audienţă. Le sunt servite drept modele de succes masochiştilor ce se uită ca viţelul la poarta nouă la şourile nesimţite despre care vorbeam. Mai spun că nu sunt un pudibond care se revoltă la orice centimetru de picior dezvelit al unei femei.

Dar, să vii de dragul audienţei, discutabilă dealtfel, şi să ţii pe ecran un filmuleţ cu fostul premier în pielea goală, întrece orice măsură a bunului simţ. Un om, demnitar de rang înalt al statului, expus în halul acesta pe micul ecran, este inimaginabil. Dacă ar fi fost filmat pe stradă, în piaţă, la Guvern sau oriunde în spaţiul public, filmuleţul ar fi avut relevanţă: avem un premier dacă nu nebun, exchibiţionist! Dar nu, filmuleţul a fost realizat în vestiarul unei săli de fitnes, după duş. Ce relevanţă poate avea pentru opinia publică? Niciuna. Doar, un eventual cadou pentru admiratoarele neştiute ale domnului Boc. Cel puţin penibil.

Asta nu a fost însă totul. Doi lideri politici, un europarlamentar, Vadim, şi cel cu numele florii ce însemna curvele pe la 1700, s-au trezit să comenteze imaginile! Ce să comentaţi domnilor? Bucile premierului? Doamne fereşte, ăştia sunt oameni politici, ba chiar vor să ne fie preşedinte de ţară! Ce vremuri ne-ar aştepta! Ca în cetele de maimuţe. Dacă nu suntem cumva încă de pe acum nişte maimuţe care acceptă inepţiile tuturor maimuţoilor ce devin masculi dominanţi din patru în patru ani. În fine, doresc să accentuez faptul că nu aceasta este presa adevărată, nu aceştia ar trebui să fie politicienii la vârf ai României. Poate că lucrurile se vor îndrepta, dar teamă mi-e că asistăm doar la consolidarea unor structuri sociale şi de conducere ce nu vor avea ca principii decât lipsa de principii şi voyeorismul de tot felul, mai ales cel ce defineşte termenul.

Editorial – Dan Popoviciu