Chiar aşa?

Este de notorietate, încă de pe vremurile în care cumpăram gumă de mestecat şi blugi de la poporul frate sârb, că tot ce este românesc este de rahat. Nu mai vorbesc de cola sau de vegeta fără de care nu putea fierbe nicio găină în oalele bănăţenilor. Noi, românii de rând nu aveam nimic. Singura distracţie era cititul, eventual şuetele cu prietenii sau paralizia printr-unul dintre birturile ce, invariabil se închideau la ora 22. Acum, suntem liberi. Democraţi, parte a Uniunii Europene. Cetăţeni de rang inferior, aşa cum ne-o spun de la obraz nu numai guvernanţii lor, dar chiar indivizi ce stau cu tine la o cafea şi, întâmplător, îşi dau seama că portofelul tău nu a făcut cunoştinţă cu moneda unică, euro.

Este clar că încă nu ne putem apropia de valorile materiale ale Occidentului. Nici nu avem cum şi, chiar dacă ne-ar lăsa ei, experienţa antrepenorială onestă din România tinde spre zero. Dar, ce ne facem cu spiritul? Îl vom ignora până la a declara că nu Enescu sau Porumbescu ne reprezintă, ci un salam sau o vijelie? Ionescu, Cioran, primul dintre ei franţuzit în Ionesco, nu mai înseamnă nimic? Un Coandă, un Brâncuşi, Eliade, Enescu şi mulţi alţii, chiar nu mai trec prin neuronii ambasadorilor ce-i trimitem prin toată lumea? De ce trebuie eu, cetăţean român să înfrunt dispreţul unei comunităţi europene ce nu este nici ea compusă doar din fecioare şi din sfinţi? Până unde vom ajunge cu această autoflagelare? În niciun caz nu consider că un singur popor şi un singur neam este ales pentru a fi lider mondial. Însă, cred că a coabita în limitele unei bunecuviinţe, ale unui bun simţ elementar şi, mai ales cu respectul faţă de lege, ne-ar situa mult mai aproape şi ne-ar da speranţele unui trai mai bun. Interesant cum, prin cultură, ne internaţionalizăm. Nu mai reducem totul la sentinţe, ne simţim datori să gândim. Ne obligă universalii capodoperelor culturale. Cei menţionaţi anterior, prin cele ce le-au săvârşit nu au fost doar români. Aşa cum nici Verdi n-a fost doar italian sau Bethoven doar german.

Toată spiritualitatea lumii a fost împărtăşită, în condiţii mult mai precare de comunicare decât cele de acum, tuturor celor ce au dorit să o cuprindă. Acum, când avem la îndemână tehnica modernă, parcă ne îndeamnă ăla cu coarne să vedem doar răul şi să-i vrăjmăşim pe cei ce ar merge la Filarmonică sau la Teatru, cu cei ce ar alege un stadion sau o sală de gimnastică. Ce legătură au cele scrise cu fraza de început?