Cine ţine cu ursul

Uite, de-aia n-are ursul coadă!
Zicală românească

Aflăm de la un post de radio antipatic pentru electoratul român filo-psd-ist şi prm-ist că populaţia de urşi carpatini româneşti a scăzut în paisprezece ani de la 8000 la 2000 de indivizi şi, deci, urmează să dispară în curând. Suntem mândri de munţii şi pădurile noastre, “românu-i frate cu codrul” (suntem mândri şi de moştenirile strămoşilor) şi le distrugem cu perseverenţă şi hotărîre de neclintit (ca şi ruinile vechilor biserici… ale strămoşilor, de!). Ştirea a fost dată în dimineaţa de luni, 5 ianuarie 2004 la o singură emisiune de actualităţi şi nu se repetă de teama represaliilor dictatoriale (care nu vă mai surprind, stimaţi cititori, nu-i aşa, şi de fapt nici nu vă prea impresionează); din aceleaşi motive nu vom divulga nici noi postul de radio antipatic. Semnalul a fost dat de un şef de asociaţie de vânători din Harghita (ungurii vor să ne ia Ardealul şi bineînţeles cu tot cu urşi, că altfel ce rost ar avea?), care s-a adresat autorităţilor noastre şi unor organizaţii ecologice din străinătate (Germania şi Austria, pare-mi-se). Acestea din urmă au răspuns în câteva zile, autorităţile române încă analizează dacă respectivul vânător nu a adus atingere unor secrete care pun în pericol siguranţa naţională. Şi ar cam trebui să le dăm dreptate, căci – aflăm din respectiva ştire – terminatorii de urşi sunt, aţi ghicit, marii noştri proprietari de ouă, a căror numărare se îmbină uneori – fericit sau mai puţin fericit – chiar şi cu vânătoarea; n-am uitat, cu toţii, întâmplarea destul de neplăcută de la vânătoarea care a zguduit scena politică a ţării la sfârşitul anului trecut şi la care a trebuit să se adopte o oarecare aproximaţie a numărării ouălor. Iar ce nu pot vâna guvernanţii noştri împătimiţi de exterminarea a tot ce le mişcă în cale, dau la export pe valută forte: 8000 de € un urs vânat, 1000 € dacă-i numa’ rănit (?! – da’ cu ursu’ ce-aţi avut?), 250 de € o zi de vânătoare, iar carnea o poate cumpăra cu alţi $. S-ar părea că nimeni nu mai “ţine cu ursul”. Străinii, da. Ei însă nu sunt atât de lihniţi după valută. Să ne aducem aminte de “eforturile neprecupeţite” şi de lipsurile pe care le înduram în vremea “odioasă” ca să “aducă” partidul şi guvernul valută în ţară. (Celor tineri să le povestească mai vârstnicii). Valuta se ducea pe apa sâmbetei în fel şi chip, inclusiv pe achiziţii imbecile, dar mai ales în unele conturi şi finanţări străine, iar noi rămâneam cu ponoasele, ceea ce se vede şi în figura alăturată; ştim cu toţii, doar că unii se fac că nu bagă de seamă şi se uită în altă parte. Iar proprietarii de ouă îşi văd de treabă în continuare, mai ales că am intrat în anul electoral şi cine vreţi să le plătească atât campania, cât şi o grămadă de măsuri populiste, menite să-i păcălească pe fraieri? Nu mai spune nimeni că să-i alegem tot pe ăştia, că au furat destul şi s-au săturat? Că dacă alegem pe alţii, ăia o să vrea să-şi facă plinul la rândul lor, iar dacă cumva se nimereşte să fie corecţi – mai sunt şi dintr-ăştia – avem noi grijă să-i umplem de noroi, că-i mai uşor decât să punem mâna la muncă şi decât să ne respectăm propriile obligaţii şi să renunţăm la văicăreala naţională, pardon, generală. Şi-atunci nu ne interesează problemele urşilor, că le-avem pe-ale noastre.

Tocmai, ce ne priveşte pe noi, veţi zice, treaba asta cu urşii, noi avem probleme cu preţurile, cu dările la stat, cu salariul minim (aşa-i, cu ăla maxim nu avem probleme). Noi nu mâncăm urşi şi nu ne învelim cu blana lor; asta iarăşi aşa-i, arta de a vinde blana ursului din pădure au învăţat-o de minune partidul şi guvernul nostru. Nu vă faceţi probleme, stimaţi concetăţeni civici (!), treaba asta cu urşii, cu vânatul în general, cu pădurile şi câmpiile în general reprezintă doar una din sursele de venituri pe care poporul le foloseşte prin reprezentanţii săi pentru a ajunge iarăşi “pe noi culmi de civilizaţie şi progres” (tineri, cereţi să vi se povestească!), astupând găurile negre tot mai mari din asfaltul şi din economia patriei. Alte surse sunt, cum v-a şi stat pe limbă să spuneţi, taxele, preţurile serviciilor de stat (gaze, curent electric), manevrele financiare stufoase, între care inflaţia e cea mai banală, etc. etc.

Nota bene. Apropo de folosit pădurile, nu mai poţi să porneşti la drumeţie simplă, fără puşcă, prin pădure, că ciobanii pun câinii pe turişti, aşa, să se distreze. Noi culmi de civilizaţie şi progres. Nici n-ar avea ce să caute în pădure cu oile şi câinii, că “strică vânatul”, spun vânătorii, e lege în sensul acesta. Ca şi norma de un câine la 40 de oi, dar legea e pentru proştii de turişti, să stea acasă şi să plătească taxe. Ciobanii au şapte câini la 30 de oi şi când te văd, le comandă atacul. Păi dacă urşii se împuţinează, pe ce să se antreneze câinii?! Dacă-i reclami la poliţie… dar despre asta am mai scris şi… “câinii latră, ursul trece”.

Revenim. O fi ceva judecată în opţiunea de a-i alege pe cei care au furat destul şi şi-au făcut plinul. Există şi părerea că un asemenea raţionament e sau parşiv, sau prostesc. N-am şti în clipa asta să ne hotărîm între aceste păreri, ceea ce pare însă clar e că nu se întrevede ziua în care actualii “reprezentanţi” vor avea plinul făcut şi-şi vor tempera avântul fraudulos (era să zic “revoluţionar”…). Ce se întrevede limpede în schimb este dărâmarea unei ţări întregi, cu păduri şi ape, oraşe şi sate şi mai ales cu mentalitatea locuitorilor ei. Dacă la sondaje de opinie majoritatea electoratului conştient răspunde că trăieşte tot mai rău sub guvernarea psd-istă şi că-i va alege pe psd-işti, este nimerit să ne punem foarte serios întrebarea: cine ţine cu ursul? Cine are urechi de înţeles, să vadă!

A.S. Nicolau

“Cine ţine cu ursul” a fost publicat iniţial în Prisma nr. 2 / ianuarie 2004

Nota redacţiei: defrişarea pădurilor este tot un subiect pentru proteste de stradă. E atentat la economia naţională dar şi la fiinţa naţională.