Pe scurt, 25 septembrie 2013
- Aproximativ 200 de lideri din întreaga lume s-au reunit în această săptămână la New York pentru cea de-a 68-a Adunare Generală a ONU
- Secretarul de stat american John Kerry a semnat Tratatul ONU privind comerţul cu arme, tratat ce necesită ratificarea de către Senat
- Canada este de acord să exporte gaze de şist în Japonia
- Pentru a treia oară în aproape un sfert de secol, neutra Elveţie a votat cu o majoritate covârşitoare pentru menţinerea serviciului militar obligatoriu
- Rezerva Federală (Fed), Banca centrală a SUA, a decis să menţină sprijinul excepţional acordat pentru relansarea economiei americane
- Pakistanul l-a eliberat pe Abdul Ghani Baradar, al doilea în lanţul de comandă al talibanilor la momentul arestării, în 2010, într-un efort menit să aducă pacea în Afganistan
- Siria a transmis informaţii cu privire la programul de arme chimice până la termenul convenit, 21 septembrie, potrivit unui comunicat al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice. Divulgarea acestor informaţii este o etapă necesară în procesul care ar trebui să conducă la distrugerea armelor pe care Siria le are, estimate la aproximativ 1.000 de tone de toxine. Procesul urmează propunerii ruso-americane menite a preveni un atac militar american în această ţară.
- Cuba şi Statele Unite au ajuns la un acord preliminar privind colaborarea mai strânsă în domeniul de salvare aerian şi maritim, potrivit ziarului Granma, preluat de agenţiile de presă. Acordul provizoriu trebuie să fie aprobat de către guvernele fiecărei ţări.
- Premierul ungar Orban a acuzat de multe ori firmele străine din domeniul energiei şi furnizorii de servicii de utilităţi că fac profituri excesive în detrimentul populaţiei maghiare, şi s-a angajat să reducă profiturile acestor firme.
- Angela Merkel va prelua pentru a treia oară consecutiv funcţia de cancelar, în urma alegerilor legislative desfăşurate duminică, 22 septembrie, în Germania, în cadrul cărora Uniunea CDU/CSU a câştigat de o manieră categorică. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi sora mai mică bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU), au obţinut 41.5% din voturi; Social Democraţii (SDP), 25.7%; partidul de stânga Die Linke, 8.6% şi Verzii, 8.4%. Bundestagul, Camera Inferioară, are 598 de membri nominali, aleşi pentru un mandat de patru ani, jumătate direct, jumătate pe liste de partid. Acest sistem mix proporţional poate duce la suplimentarea numărului de locuri. Astfel, în urma alegerilor din 2009, numărul total de parlamentari a fost 622 iar noua legislatură va avea 630 de aleşi. Distribuţia locurilor în Camera inferioară arată CDU/CSU cu 311 locuri, 5 mai puţin decât cele necesare unei majorităţi absolute, SPD cu 192 locuri, Die Linke, 64 locuri şi Verzii, 63 locuri.
Publicat in: 25/09/2013 | Nu sunt comentarii » |