Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Absolvenţii unei forme de învăţământ care nu şi-au găsit încă un loc de muncă, dar şi alte categorii de persoane, au şansa de a intra pe piaţa muncii, la Bursa locurilor de munca pentru absolvenţi, ce va avea loc în data de 27 septembrie 2013.
Evenimentul se va desfăşura în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti. În judeţul nostru , Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi va fi organizată la Reşiţa, la Casa de Cultură a Sindicatelor (foaier), str. Libertăţii nr 40 , începând cu ora 10.
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale, sau , în ultimă instanţă, să se (re)orienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu si lung.
Agenţii economici care vor participa la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă, fiind aşteptaţi să-şi depună ofertele de locuri vacante la sediul Agenţiei din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17, informaţii suplimentare putând fi obţinute la tel. 0255-212380.
Director Executiv, Caius Isac
Publicat in: 19/09/2013 | Nu sunt comentarii » |