Întrerupere a alimentării cu gaze naturale în municipiul Caransebeş
Urmare a efectuării unor lucrări specifice la sistemul naţional de transport al gazelor naturale de către societatea Transgaz S.A., alimentarea cu gaze naturale în municipiul Caransebeş va fi întreruptă în cursul zilei de joi, 1 august a.c., începând cu ora 8.00.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor efectuate la sistemul naţional de transport al gazelor naturale, cel mai probabil începând cu ora 18.00.
Din cauza numărului mare de consumatori afectaţi şi a măsurilor necesare pentru repunerea în funcţiune a reţelei de distribuţie în condiţii de siguranţă, reluarea alimentării tuturor consumatorilor este estimată să se încheie cel mai târziu în cursul zilei de vineri, 2 august a.c., până la ora 12.00.
Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:
- 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
- 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca reluarea alimentării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii afectaţi să se realizeze cât mai repede posibil.
Publicat in: 30/07/2013 | Nu sunt comentarii » |