Prisma » Educaţie » Tabere de vară 2013

Tabere de vară 2013

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin a prezentat oferta instituţiei pentru perioada vacantei de vară 2013.

Tabăra naţională de icoane pictate şi măşti veneţiene, Răul Alb, 30 iulie – 5 august 2013

Proiectul urmăreşte valorificarea tradiţiilor, obiceiurilor şi meşteşugurilor populare, ca o alternativă de educaţie nonformală, formare, dezvoltare şi susţinerea unor abilităţi şi deprinderi a tinerilor. Selecţia se va face la nivel naţional pe baza unui formular de candidatură, termen limită: 15 iulie 2013.

Şcoala Naţională de vară – ATELIER13, Răul Alb, 8 – 14 august 2013

Proiectul se adresează tinerilor elevi şi studenţi care sunt interesaţi de comunicare, de Jurnalistică, de film, de comportamentul lor în grupul din care fac parte. Programul şcolii cuprinde 3 ateliere: teatru de improvizaţie, film şi jurnalism. Selecţia se va face la nivel naţional pe baza unui formular de candidatură, termen limită: 15 iulie 2013.

Tabere sociale la mare şi la munte

În acest an avem alocate de la Ministerul Tineretului şi Sportului 132 de locuri de care pot beneficia copii şi tineri instituţionalizaţi aflaţi în centre de plasament/rezidenţiale.

Tabere pentru preşcolari, elevi şi studenţi cu handicap

Pentru această vară avem alocate 51 de locuri în tabere. Cererea privind acordarea unui loc de tabără gratuit se depune însoţită de o copie după documentul care atestă gradul de handicap şi o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ care să ateste încadrarea într-o formă de învăţământ.

Tabere de odihnă în Centrul de agrement Răul Alb

Serviciile de cazare şi masă sunt la un tarif de 62 de lei/zi, respectiv 372 lei pentru un sejur complet de 6 zile.

Spread the love


Scrieti un comentariu