Pe scurt, 5 iunie 2013
- Noua listă de medicamente compensate şi gratuite ar putea intra în vigoare de la 1 august, a anunţat ministrul sănătăţii
- În urma protocolului de colaborare încheiat recent între Ministerul Agriculturii şi Biserica Ortodoxă Română, peste 7.000 de preoţi care slujesc în bisericile de la ţară îi vor învăţa pe fermieri cum să acceseze fonduri europene
- Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru acest an o rată medie anuală a inflaţiei de 4,3%, creşterea preţurilor de consum la sfârşitul anului fiind preconizată la 3,5%, conform Prognozei de primăvară pe termen mediu 2013-2016
- Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,2% din Produsul Intern Brut (7,5 miliarde de lei) după primele patru luni din acest an
- Volumul restanţelor populaţiei şi firmelor, la instituţiile de credit, a crescut cu 0,82% în aprilie, iar volumul total creditelor a scăzut cu 1,66%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României
- A fost promulgată Legea privind statutul cadrelor militare
- Rezultatele finale ale recensământului din octombrie 2011 pentru populaţie vor fi făcute publice în data de 4 iulie. În ceea ce priveşte datele pentru locuinţe, rezultatele recensământului vor fi făcute publice în lunile septembrie-octombrie. Rezultatele provizorii de la recensământul din 2011 arată că populaţia stabilă a României este de 19 milioane de persoane; gospodării sunt 7,1 milioane, iar locuinţe – 8,5 milioane. În România s-au făcut până acum 13 recensăminte naţionale, începând cu anul 1838.
- Adrian Cioroianu, Zoe Petre, Stelian Tănase, Liviu Atonesei şi Cristian Pârvulescu fac parte din Consiliul Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), potrivit unei decizii semnate de premierul Victor Ponta şi publicate recent în Monitorul Oficial.
- Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei a respins includerea în Legea fundamentală a definirii României ca stat laic. Comisia a respins, de asemenea, amendamentele la Legea fundamentală care prevedeau schimbarea formei de guvernământ a statului român în republică parlamentară.
- Pomicultura românească va avea din 2014 un program de reconversie şi replantare similar cu cel din viticultură, iar obiectivul nostru este ca până în 2020 să atingem o suprafaţă de 200.000 de hectare cu livezi, a declarat recent ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
- Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul de lege privind modificarea Legii referendumului în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale şi a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puţin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.
Publicat in: 05/06/2013 | Nu sunt comentarii » |