Racul, broasca şi o ştiucă

George Becali, Dan Voiculescu, Sebastian Ghiţă, Dumitru Dragomir, sunt câteva nume care stau în prim-plan. România întreagă se învârte în jurul lor. Totuşi, o Românie supra-saturată. Cineva spunea că norii vin din est datorită rotaţiei pământului. Ei de fapt stau pe loc (sic!). Mi-a plăcut teribil. Aşa şi cu emanaţiile naţiei. Ei stau deasupra, ca şi norii, iar noi ne învârtim pe sub ei. Spiritele alese stau la înălţime.

Becali e la închisoare, dar spiritul lui zburdă liber. Tot ce se face, se face pentru el. La televiziuni se discută intens despre cât de oropsit este săracu, despre ce nedreptate i s-a făcut lui Becali. Acestui om credincios, milos, generos. El a furat, dar a dat la săraci, alţii au furat doar pentru ei. Furtul devine, în cazul Becali, un „act respectabil, de mare nobleţe”, potrivit unor „analişti teve” ai naţiunii. Becali le-a dat unora bani să se trateze de cancer, i-a sponsorizat pe alţii pentru diferite boli sau motive. Atunci când Becali intra în direct la vreo televiziune, prin telefon, ca să pună pe cineva la punct, spunea: „Ţi-am dat 20.000 de euro, tu să taci”! Şi n-a fost o intervenţie singulară. De mai multe ori a intrat pentru a reproşa unui oarecare invitat, de a cărui prestaţie era nemulţumit, că i-a dat bani. Apoi din atitudinea invitaţiilor ai putea paria – fără să rişti prea mult – că aceştia au apelat la dărnicia lui Becali. De asta el e deasupra, iar ţara se învârte sub el, sau în jurul lui. Fenomenul Becali nu ne face niciun bine. Poate că el este un nou Caritas, dar face mult rău societăţii în ansamblu. Vă amintiţi că la începutul anilor 90 „exista un cor” care-l făcea erou pe „Stoica” (dacă vă amintiţi de marele Tatulici), aşa cum azi este ridicat în slăvi Becali?! Iar societatea românească încă nu s-a lecuit, memoria colectivă în cazul acestor „fenomene” lasă de dorit.

De câteva zile suntem spectatorii altui război steril. Securistul bătrân (instanţa de judecată a decis irevocabil că Dan Voiculescu este colaboratorul Securităţii) este încolţit de sereistul tânăr (Sebastian Ghiţă). Ceva ce seamănă cu documentarele de pe Discovery, lupul tânăr luptă cu lupul bătrân pentru supremaţie, vrea să-i ia locul şi haita. Încăierarea între Voiculescu şi Ghiţă. Ghiţă, sereistul (aşa cum susţin cunoscătorii), după ce l-a demolat pe S.O.V. (un alt sereisto-securist bătrân cu coamă rară), continuă asaltul, cu sprijinul patronilor lui (Ponta este unul din susţinătorii lui Ghiţă). Este greu de înţeles comportamentul acestor „indivizi-sistem”. Acum se bat pentru putere şi bani şi aruncă în luptă toate armele (Voiculescu este patronul „Antena 3” şi Ghiţă este patronul „România TV”).

Dumitru Dragomir, după cum susţine, a căzut la mijloc. N-a căzut încă, dar se plânge, se vaită. După ce a participat activ la arestarea reprezentantului Intact (Antena Grup), a lui Voiculescu, se simte în siguranţă, D.N.A. nu-l incriminează deocamdată pentru că are nevoie de mărturia lui. Totul a început când (după cum relatează Dumitru Dragomir) un comisar al Gărzii Financiare „a sustras” un contract comercial între firma familiei Dragomir (Bodu S.R.L.) şi un client al „Ligii lui Mitică”, RDS & RCS. Contractul favorabil lui Mitică este suspect de a fi o mituire mascată a acestuia, pentru contractul mare de la transmisiile meciurilor televizate. După ce contractul a fost subtilizat de comisarul zelos, imediat au fost chemaţi la raport Mitică şi directorul RDS & RCS. A urmat „şantajul şi etajul”?! De ce controlul Gărzii Financiare (sau poate A.N.A.F.) n-a putut să sesizeze ilegalitatea contractului, rămâne un mic mister. Puteau să îndrepte fapta ilegală către o instituţie competentă a statului, nu către Intact. Că doar nu s-a făcut controlul la cererea USL-ului sau a puterii politice! Instituţiile statului se ocupă cu adunarea de probe pentru înlesnirea unor şantaje? Sau poate inspectorii statului fac controale la „cererea puterii”? Greu de anticipat cum va cădea, până la urmă, Dumitru Dragomir.

Ce se poate remarca este că toate televiziunile, la unison, atacă justiţia, indiferent pe ce poziţii se situează. Sapă la temelia ei, la bruma de încredere câştigată dea lungul timpului. Nu este un motiv de bucurie condamnarea unor personalităţi controversate precum sunt Năstase, Becali etc. Dar toate aceste condamnări sunt acte de justiţie. În ochii noştri pot fi chiar „acte de curaj”. Cine-şi putea imagina că Năstase, cel care este părintele D.N.A.-ului (a creat P.N.A.-ul la cererea Comisiei Europene), va fi trimis în judecată de către propriul copil şi apoi condamnat de către Instanţă? Cum putem rămâne indiferenţi când televiziunile o pun la zid şi o înfierează pe judecătoarea care l-a condamnat pe Becali pentru „păcatul fondator”, săvârşit cu 16 ani în urmă? De la această tranzacţie comercială a început cariera lui Gigi Becali, din cauza acestui act nesancţionat la vreme, am fost obligaţi să-l suportăm până ne-a ieşit prin ochi. De aici se trage „teoria modelului de succes Becali”, aşa ajung copiii noştri să nu mai discearnă între valoare şi ştift. A primit doar 2 ani pentru păcatul fondator? Păi cum putea cineva să-l condamne când o întreagă Românie îl plânge pe Becali la toate televiziunile, înjură şi condamnă instanţa care l-a trimis în închisoare? Îşi poate cineva imagina cum ar fi ca într-o după-amiază frumoasă, să ieşi în faţa casei şi să te abordeze vecinul: „Vecine, tocmai pe Becali l-aţi condamnat? Atâţia hoţi stau liberi după ce au furat miliarde şi v-aţi găsit să-l arestaţi tocmai pe Becali?!” Putem comensura la ce presiune sunt supuşi cei care trebuie să facă justiţie? Pot face dreptate după ce o naţiune întreagă îi înjură?

Oare ne zbatem în zadar şi mergem precum racul? Societatea noastră este damnată? Dreptatea şi adevărul nu pot să triumfe în societatea noastră? Suntem în stare numai de mici succese, pe alocuri, pe ici pe colo? Totuşi, indiferent de gradul de pesimism care ne afectează, călcăm pe drumul bun. Dacă echipa „Steaua” va fi exclusă din Liga Campionilor, trebuie să ne bucurăm că dreptatea triumfă. Chiar dacă triumfă dureros, pe piele noastră. Un om politic spunea că luptă împotriva „statului poliţienesc”. Un motiv de bucurie pentru noi, democraţia iese în câştig. D.N.A.-ul i-a arestat jumătate dintre cei mai buni prieteni, e de înţeles. Pe vremuri, în trecutul foarte apropiat, aşa ceva era de neconceput. Cel care-i judeca vreun prieten primea telefon. De rugare sau de ameninţare, de la caz la caz.

Vlada Vişatovici