Pe scurt, 24 aprilie 2013
- România a înregistrat în martie, pentru a treia lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE (4,4%), conform datelor publicate de Oficiul european de statistică
- Tinerii se pot înscrie, începând de luni, 22 aprilie, în cadrul “Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri”
- În Şedinţa de Guvern din 23 aprilie, a fost adoptată OUG pentru pajiştile permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar
- Suprafaţa însămânţată până în prezent cu culturi agricole însumează un milion de hectare, dintr-un total de 5,14 milioane de hectare programate pentru această primăvară
- Potrivit unei OUG, salariile aferente lunii aprilie 2013, a căror plată este eşalonată, potrivit legii, în perioada 5-10 a lunii mai, se plătesc în data de 30 aprilie.
- La Congresul PSD, Victor Ponta a fost reales, pentru încă trei ani, în funcţia de preşedinte al PSD. În funcţia nou-înfiinţată, de preşedinte executiv, delegaţii la congres l-au ales pe Liviu Dragnea, viceprim-ministru responsabil cu administraţia publică, şi l-au reconfirmat pe Ion Iliescu în funcţia de preşedinte de onoare al partidului.
- Guvernul a aprobat, în şedinţa din 16 aprilie, OUG privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate în baza planurilor de disponibilizare.
- Ministerul Educaţiei a decis că notele din anii de liceu vor putea fi luate din nou în considerare pentru admiterea în facultăţi, din acest an. Procedura de admitere va fi în continuare aleasă de facultăţi.
Publicat in: 24/04/2013 | Nu sunt comentarii » |