Prefer cioara de pe gard

Motto:

„Haideţi să vă spun ceva: în politică, dacă eşti canalie, nu e bine dar mai merge.
Dar dacă eşti prost, e de neiertat.”
Crin Antonescu

Sistemul mafiot – inspiraţie pentru partidele politice vs. sistemul politic – inspiraţie pentru mafie?

De fapt, sistemul politic din România nu este decât o variantă a sistemului mafiot. Culmea este că toţi cetăţenii ştiu asta, dar nu pot face nimic ca să-l schimbe. Trăim într-un cerc vicios. Pe de-o parte realizăm că sistemul e mafia însăşi, pe de altă parte, prin acţiunile noastre, ţinem în viaţă, hrănim şi întreţinem acest sistem mafiot care ne guvernează în mare parte existenţa. Am folosit „în mare parte” ca să nu generalizez absolut, pentru că mai sunt „mici insule” care nu sunt contaminate şi controlate din cauză că nu prezintă interes.

Nu mă simt relaxat văzând cum mafia politică se instalează la finele fiecărui scrutin popular, iar după toate aparenţele, toţi care mergem la vot avem responsabilitatea acţiunilor aleşilor. Noi, votanţii, punem mafia pe soclu? Nicidecum, aparenţele înşeală. Am ajuns la concluzia că orice votăm, tot un mafiot câştigă. (…) Degeaba încercăm să ne explicăm fiecare caz, simbioza între ales şi alegător este perfectă. Alegătorul a ajuns la o concluzie logică: indiferent cine iese tot aia este! Şi ca atare, cel chemat să aleagă, intră în jocul politico-electoral, – presărat cu găleţi şi alte cele – ca şi cum ar participa la făşang (carnaval).

Numai că uneori mai apar surprize, plierea sistemului politic european pe sistemul românesc nu se face de pe o zi pe alta. Sunt convins că într-un final sistemul nostru va câştiga, pentru că în general câştigă cel puternic, nu cel moral. Dar până la o victorie clară cele două sisteme se confruntă. Iar în timpul confruntărilor auzim mereu: „România nu se întoarce în timp, nu ne mai închinăm la Înalta Poartă, avem demnitate!” Dacă o voce europeană ne critică, imediat facem trimitere la „Înalta Poartă”. O fi ceva similar, că eu nu prea înţeleg!?

P.S. În societatea noastră mai sunt unii oameni care visează. Visează că „la putere” o să ajungă cei care îşi închină viaţa unor principii, slujind pentru acestea. Ei cred că visul lor este real, că este posibil. Nu-şi pot imagina o societate fără o scară reală a valorilor, o societate fără spiritul competenţei şi al competiţiei, fără dreptate şi moralitate. Aceştia sunt într-un fel „ciorile de pe gard” pe care nu-i vrea nimeni.

Vlada Vişatovici