Navigare în mările de pe TITAN
Ne-am plimbat pe lună iar roboţii exploratori s-au deplasat de-a lungul deşerturilor roşii de pe Marte. Acum, spun oamenii de ştiinţă, e timpul să aterizeze o “barcă” pe Titan. Acest scenariu bizar ar putea deveni realitate, potrivit inginerilor spanioli care au prezentat această propunere la Congresul European de Ştiinţă Planetară desfăşurat în 27 septembrie.
Titan, cel mai mare din cei peste 60 de sateliţi naturali ai lui Saturn, este unul dintre cele mai asemănătoare corpuri cu Pământul din Sistemul Solar. Cu o atmosferă groasă, un diametru între cel al Pământului şi al planetei Mercur, şi o reţea de mări, lacuri şi râuri, acesta este în multe privinţe mai mult ca o planetă decât o lună.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu dacă viaţa ar putea fi posibilă pe Titan. Unii cred că e prea frig, cu temperaturi medii de minus 178 de grade Celsius. Cu toate acestea,alţii spun că atmosfera şi lichidul din belşug, ca să nu vorbim de un posibil ocean subteran, ar putea fi propice pentru organismele microbiene.
Misiunea Cassini-Huygens, care a studiat extensiv Titan în anii 2000, a confirmat faptul că există mări, lacuri şi râuri de hidrocarburi lichide (similare cu gazul de uz casnic), care acoperă o mare parte din emisfera de nord a satelitului. Lander Huygens al ESA, care a aterizat pe un teren solid, în ianuarie 2005, a fost proiectat să şi plutească pentru o perioadă scurtă de timp. Din motive necunoscute a transmis date doar câteva ore.
Noul plan, numit Titan Lake In-situ Sampling Propelled Explorer (Talise), propune o barcă-sondă, propulsată de roţi, padele sau şuruburi. Sonda va ateriza în mijlocul Ligeia Mare (cel mai mare lac, în apropierea polul nord al lui Titan), apoi se va deplasa spre coastă, efectuând măsurători ştiinţifice de-a lungul drumului. Misiunea va dura între şase luni şi un an.
“Principala inovaţie în Talise este sistemul de propulsie”, spune Igone Urdampilleta de la firma privată de inginerie Sener cu sediul în Spania, un membru al echipei Talise. “Acest lucru permite sondei să se deplaseze controlat de la locul de aterizare în lac, la cel mai apropiat ţărm. Capacitatea de deplasare ar face posibilă obţinerea de probe lichide şi solide din mai multe locaţii ştiinţifice interesante, cum ar fi locul de aterizare, de-a lungul traseului pe care navighează şi, în final, de la ţărm.”
Conceptul Talise este dezvoltat ca un parteneriat între Sener şi Centro de Astrobiología de la Madrid, Spania. Acest concept al misiunii este rezultatul studiului “faza 0”. În fazele următoare vor fi realizate studii de fezabilitate şi o arhitectură preliminară a misiunii pentru a consolida o posibilă propunere tehnică pentru o viitoare misiune ştiinţifică în spaţiu.
Publicat in: 18/10/2012 | Nu sunt comentarii » |